Dupa o saptamana de studiu intensiv Rust (chiar imi place Rust) cred ca m-am super extenuat (overburden, nu burnout) si mi-a scazut sistemul imunitar, lasand covid-ul sa se manifeste.
Cu doua saptamani in urma, pe 22 martie, am iesit pozitiv la testul covid. A urmat tuse intensa, stare subfebrila si frisoane 3-4 zile. Nu mi-am pierdut gustul sau mirosul, am luat medicamente (conform prescrierii) si m-am odihnit (de nevoie) cat am putut de mult.
Pauza in izolare am inceput-o cu Mr. Robot (2015-2019), un serial recomandat de un prieten, un serial despre hackeri si lumea calculatoarelor.
In rest am vizionat (ca intotdeauna) multe multe filme (16 ore zilnic) pe Youtube, dar de data aceasta scopul a fost doar sa treaca timpul, nu sa invat ceva, nu sa imi notez ceva, nu sa testez ceva si asta pentru ca nu puteam sta vertical mai mult de 30 de minute, boala ma trantea in pat. Simteam nevoia sa dorm si cand adormeam (noaptea) aveam cosmaruri (de la febra si de la filmele vizionate).
Plictisit de filme despre conspiratii si desene animate (Naruto + Sasuke vs Kaguya, Boruto (fiul lui Naruto) si alte filme din Universul Naruto) am inceput sa caut mai mult filme depre programare.
Am urmarit filme despre Python, decoratori, un film de 12 ore despre programarea in Python, numba, …
Am revenit la Rust, si am cautat legatura Rust – WebAssembly: Un program scris in go (am testat anul trecut) pentru WebAssembly are 2 mega (enorm de mult), dar scris in Rust are cateva sute de k pentru ca Rust nu are runtime si este potrivit sau optimizat pentru WebAssembly.
De ce ma intereseaza legatura Rust – WebAssembly? Pentru ca sunt dezvoltator de aplicatii web si majoritatea exemplelor de pe Youtube privind executia Rust in browsere web ca WebAssembly sunt despre jocuri si jocurile sunt tare interesante, pentru ca ofera o interfata deosebita cu datele din serverul de web.
Urmarind firul WebAssembly am ajuns la blazor, un sistem de dezvoltare (de la Microsoft) aplicatii in c# si compilate in WebAssembly.
Nu am multe proiecte in .net, prin 2003 am inceput cu cateva teste .net, am facut o aplicatie de administrare windows, prin 2011 am extins (pentru mine, nu pentru public, nu pentru comunitate) un server privat de conquer online scris in c# si asta m-a motivat sa invat c#, prin 2017 am facut o biblioteca-interfata c# - Markem Imaje 9232 pentru un client si asta e tot = am uitat tot ce stiam in .net si c#.
Curs Blazor, un film de 7 ore si 43 de minute, dar inca nu sunt pregatit sa folosesc .net si prefer javascript (compilat de svelte) pe partea de client, in browserul web.
Apoi am gasit Anvil si un film numit Full-stack Web Apps with Nothing but Python, in care se pare ca aplicatiile python sunt compilate in JavaScript (folosind tehnologia Skulpt sau ceva asemanator) si discuta cu serverul de web prin Websockets – asta m-a impresionat.
Pyodide = Python with the scientific stack, compiled to WebAssembly – film youtube - codul python este compilat si executat in browser – pare promitator.
Dar cel mai incantat sunt de FastAPI, o biblioteca folosita la construirea de servere de web in Python, solutie asemanatoare cu serverul meu (bazat pe bottle) sau asemanatoare cu flask, dar in mod asincron (executie cooperativa, folosind corutine). Doua filme youtube: Intro to FastAPI - The Best Way to Create APIs in Python? si Building Web Apps using FastAPI and Python | Async APIs | OCR App.
De la FastAPI am ajuns la Uvicorn si Hypercorn – doua servere de web (foarte rapide) care implementeaza protocolul ASGI (Asynchronous Server Gateway Interface).
In tutorialul FastAPI am intalnit pydantic = posibilitatea ca programul Python sa verifice tipul datelor in timpul executiei, sa le valideze si sa emita mesaje de eroare prietenoase = un concept interesant de care nu am mai auzit pana acum.
Realizez cat de putine stiu si cat de multe pot sa mai invat.