Un fragment de carte gasit pe Internet in care Dyonysios Farasiotis descrie peripetiile sale si framantarile sale, cum a facut o calatorie prin India, cum s-a minunat de ce a gasit, cum a facut prostii si cum parintele Paisie l-a salvat de fiecare data.
O situatie hilara este descrisa in capitolul Primele mele incercari "duhovnicesti". Concluzia mea, citind capitolul, este: daca nu auzi manifestari demonice in timp ce citesti o carte sau in timpul rugaciunii, nu esti pe drumul cel bun. Adica manifestarile demonice sunt semnul ca dracul se razvrateste si incearca sa te sperie si sa te impiedice sa continui ceea ce faci. Oare unii chiar cred ca soarta lor este sa fie chinuiti de draci si ca altii trebuie sa-i salveze?
O alta colectie de povesti este in capitolul "Micile" harisme ale batranului, iar concluzia mea este: multi fac greseli, dar parintele Paisie le indreapta.
Cartea este foarte interesanta, am citit-o in cateva zile si am ramas cu un zambet amar si trist privind monsticismul crestin, dar informatiile transmise si comentariile autorului privind mizeria din India, fundamentele Hinduismului si zeii lui sunt foarte utile; intr-adevar Hinduismul are cateva hibe si autorul le scoate frumos in evidenta cu ceva exagerari, dar bravo lui!
Tristetea privind monsticimul crestin mi-a aparut cand am inteles ca adeptii Crestinismului nu recunosc karma si reincarnarea si se asteapta cu naivitate ca unii greuceni (pustnici cu mare putere spirituala) sa scoata din necaz pe cei care dau dovada de mediocritate totala.
Nu poti sa calci pe bec si sa te astepti ca altii ceva mai experimentati (sau mai intelepti) sa te salveze de fiecare data.
Achitarea de sarcini si indreptatrea raului facut se face personal, iar cine interfereaza cu asta, preia din karma.
Dumnezeu, in bunatatea infinita, mila infinita, dreptatea infinita si rabdarea infinita, a oferit omului un numar infinit de vieti si un numar infinit de sanse ca sa-l caute, sa-l inteleaga si sa se apropie de el.