Foarte multe fiinte umane aleg sa reduca la minim impactul pe care il au asupra planului fizic.
Sunt impotriva acestui obicei si consider ca evadarea din realitate, din planul fizic, este o depersonalizare si o dezumanizare:
- Crestinii normali: Oaia, pentru ca nu este multumita de viata pe care o are, nutreste speranta unei vieti mai bune in ceruri, alaturi de pastor.
- Hindusii sadhu: prin rugaciuni multe si viata ascetica rupi lantul reincarnarior si atingi eliberarea, moksha, adica oamenii normali muncesc si isi castiga hrana, iar altii stau degeaba, mediteaza si traiesc din cersit si mila altora si ating iluminarea.
- Sfintii crestini de pe stalp (Stylite): Unii asceti crestini si-au trait viata pe un stalp, intr-o rugaciune continua. Am amintit de ei in Inceputurile monasticismului crestin.
- Orice fel de fiinta umana care prefera singuratatea si pestera sau padurea sau un grup monastic restrans, evadand din societatea umana.
- Starea samadhi in Hinduism, Budism, Jainism, Sikhism si Yoga: o stare continua de meditatie, o stare de transa in care mintea sta nemiscata.
Avem foarte multe articole pe Internet (Google: buddhist continuous meditation caves) despre practicanti religiosi care au invins foamea (inedia) si setea (asitia).
Toate aceste fenomene documentate istoric si stiintific imi intaresc convingerea ca traim intr-un univers simulat si ca in interiorul simularii exista entitati care nu au suflet si sunt un fel de NPC (non-player character = entitati intr-un joc care ajuta la desfasurarea jocului fara sa participe activ).
Asadar oamenii cu suflet isi cauta iluminarea sau mantuirea, adica participa activ in Marele Joc al Vietii ca sa gaseasca un final, un scop al existentei in planul fizic.
Iar oamenii fara suflet, sunt NPC, si arata prin puterea exemplului (prin contrast) ce minunata este viata si cate experiente interesante poti acumula doar observand/studiind biodiversitatea si antropologia.
Sufletul castiga experienta prin interactiunea cu alte suflete, adica jucand Marele Joc.
Minimalizand importanta existentei in planul fizic risti sa joci jocul degeaba si sa trebuiasca sa te reincarnezi ca sa reiei jocul.
Consider ca nu este normal sa particpi pasiv, nepasator si ignorant in joc.
Consider ca nu este normal sa renunti la inteligenta ta si sa lasi pe altul (prin religie) sa te ghideze pe drumul pe care trebuie sa mergi singur. Drumul spre mantuire/iluminare nu este comun, nu este aceeasi reteta pentru toti, pentru ca nu suntem un grup omogen, nu suntem o turma.
Consider ca nu este bine sa iti irosesti viata intr-o meditatie continua sau sa urmaresti o idee periculoasa (frana spirituala): viata pe care o duc este grea, urata sau lipsita de importanta, dar in ceruri ma asteapta o viata mai buna daca fac asa si asa …
Nu trebuie sa dai vrabia din mana pe cioara de pe gard. Inainte de Era Varsatorului omul avea o scuza: lipsa de informatie, dar acum, datorita Internetului, avem mai mult decat suficiente informatii despre religia organizata si descoperirile stiintifice. Daca in trecut unii oameni mai cadeau in plasa de minciuni a religiei, acum nu se mai poate.
Cine imi garanteaza ca intermediarul dintre mine si Dumnezeu ma duce in directia potrivita? Se spune sa faci ce zice popa, nu ce face el, dar asta este ipocrizie: daca ai coloana vertebrala trebuie sa fugi dintr-un sistem in care una vorbim si alta facem, iar eu, in privinta Crestinismului si a Bibliei, am strans destule dovezi incat sa consider sistemul ipocrit.
Stau foarte prost cu meditatia si cu rugaciunea, dar cand meditez aflu idei deosebit de profunde. Nu o fac prea des din lipsa de vointa. Ma plictisesc prea repede si prefer alte activitati decat sa meditez.
Este bine sa meditezi ca sa iti ridici nivelul vibrational si sa devii un om mai bun, mai puternic, dar nu trebuie sa iti irosesti viata intr-o meditatie continua.
Din cate stiu, in urma meditatiei chiar ma asteptam ca oamenii care mediteaza mult sa devina transparenti sau chiar invizibili, sa se teleporteze dupa voie si sa leviteze ca maestrii jedi, dar nu am auzit de asa ceva. Se pare ca singura limitare a fiintei umane este imaginatia. Indiferent ce cerem (in rugaciune) sau dorim sa obtinem prin eforturi proprii, raspunsul este intotdeauna da si numai frica (de consecinte) si lipsa de credinta ne impiedica sa obtinem ce dorim. Sunt sigur de cele afirmate, pentru ca intr-un univers artificial creat (sau simulat sau iluzoric) totul este posibil.
Mentinand un scop, viata trebuie traita pentru atingerea scopului.
Scopul meu este sa aflu de ce sunt aici, in planul fizic.
Neglijand acest scop si cautand sa ajung in vesnicie (dupa cum spune crestinul) sau in moksha (spune hindusul) sau nirvana (spune budistul) inseamna ca ma sinucid metaforic si pic la Testul Vieti.
Asadar unii credinciosi sunt sinucigasi pentru ca isi traiesc viata degeaba, nereusind sa isi insuseasca lectile potrivite nivelului lor vibrational.