Patericul este o colectie de invataturi si de experiente duhovnicesti.
Patericul este o carte care cuprinde invataturi si experiente ale calugarilor de odinioara, din secolele al IV-lea si al V-lea, calugari care au trait in Egipt, in Siria, etc.
Termenul pateric vine de la grecescul patir sau de la latinescul pater (tată).
Exista mai multe scrieri numite Pateric, dar cel mai vechi si mai important este Patericul egiptean.
Cartea Patericul egiptean, pe care o am eu, este in format pdf si are 307 pagini.
Patericul egiptean este alcatuit din doua parti, in prima parte sunt prezentate cateva aspecte din viata Sfintilor Parinti (avva = tată in Ebraică) in ordine alfabetica (Avva Antonie, Avva Arsenie, Avva Agathon, …) si in partea a doua sunt cuvinte folositoare ale sfintilor batrani celor fara de nume asezate in capitole, adica la fel ca in prima parte, dar fara sa se mai cunoasca numele parintelui care a dat invatatura.
Pagina 68 din Patericul egiptean: Intrebat-a unul din parinti pe avva Ioan Colov : ce este monahul ? Iar el a zis : osteneala. Ca monahul la tot lucrul se osteneste; asa este monahul.
Osteneala este opusul leneviei.
Parintele cu care incepe Patericul egiptean este Avva Antonie, adica Sfantul Antonie cel Mare, 251 AD – 356 AD, sarbatorit pe 17 ianuarie in calendarul ortodox.
Cand am scris (inspirat de Domnul Daniel Branzei) Inceputurile monasticismului crestin am amintit ca probabil primul pustnic crestin a fost Paul din Theba, 228 AD – 343 AD, Sf. Cuv. Paul Tebeul sarbatorit pe 15 ianuarie, dar cel mai cunoscut pustnic din vremea aceea a fost Avva Antonie, parintele cu care incepe Patericul egiptean.
Domnul Daniel Branzei, in cartea sa, numita Identitate crestina in istorie, afirma ca monasticismul a inceput cu Sfantul Antonie cel Mare.
O copie a cartii sale poate fi gasita la http://www.roboam.com.
Se pare ca monasticismul crestin a inceput cand tanarul Antonie a incercat sa il urmeze pe Iisus, retragandu-se in pustie.
Cand s-a dus vestea ca exista un pustnic in desert care vorbeste despre lucruri interesante, tot mai multi teofili au urmat exemplul lui Antonie si, incet-incet, a inceput sa se dezvolte o comunitate.
Calugarii practicau celibatul, postul indelungat, rugaciunea dusa pana la extaz (isihia) si chiar autoflagelarea, chinuirea si mutilarea trupului, statul in pozitii incomode: dormitul pe scaun sau pe un stalp, vezi Google: the pillar monks sau stylites sau the pillar saints.
Calugarii au inceput sa fie respectati de oameni mai mult decat preotii si astfel s-a pus problema instituirii celibatului in randul hainei monahale, inca un motiv de schizma, dar asta este alta poveste.
Invataturile din Patericul egiptean, impreuna cu toate celelalte invataturi transmise de calugari (alte patericuri, Filocalia, etc.) reprezinta rodul framantarilor unor oameni care au incercat sa potriveasca niste idei teologice cu realitatea cruda in care ne aflam cu totii.
Filocalia, cartea pe care o am eu in format pdf, are 1042 de pagini si trateaza pe larg mijloace ale vietii crestine: post, rugaciune, spovedanie, impartasanie, ascultare, credinta, curatie, curaj-frica, deznadejde, dragoste-bunatate-mila, frica de Dumnezeu-evlavie, iad, imbuibare-infranare, infricosatoarea judecata, naluciri, osteneala-lenevie, patimi-ispite, pilde, pocainta, saracie-avaritie, smerenie-mandrie, vorba desarta-tacerea, …
Scopul vietii crestine este mantuirea, iar mijloacele sunt doar unelte de ajutor pentru obtinerea scopului.
La inceput Invatatura lui Iisus a fost scurta si clara, dar in timp niste oportunisti au pervertit invatatura si au dezvoltat concepte noi despre iad si despre răul ca entitate separata, ajungand sa se incurce in plasa propriilor minciuni si riscand sa se auto desfiinteze: Crestinismul actual este o frana spirituala si cine nu este de acord cu mine sa ma combata.
La inceputul Patericului egiptean Avva Antonie se intreaba cum sa se mantuiasca.
La fel se intreaba si Avva Arsenie si multi altii.
Eu stiu ca Iisus a venit sa ne mantuiasca si crezand in El suntem mantuiti.
Daca nici sfintii pustnici parinti nu stiu cum sa se mantuiasca, atunci restul lumii cauta unde nu trebuie: feriti-va de purtatorii de false daruri.
Calugarii amintesc mereu de tentatii, de diavol si de lucrarea lui, dar adevarul este ca nimeni nu stie concret despre ce vorbeste, iar conceptul de diavol si manifestarea diavolului au fost dezvoltate in timp, plecand de la mituri, legende si observatii empirice, rezultand o filozofie (sa nu spun religie) menita sa controleze masele – am sa scriu curand despre asta.
Concluzia mea o prezint sub forma de intrebari retorice:
Cum pot niste chiori care bajbaie in cautarea mantuirii sa invete masele cum sa se mantuiasca?
Cum pot niste celibatari si virgini sa ofere sfaturi duhovnicesti in privinta vietii de cuplu?
Cum e posibil ca răul (diavolul, satana, demonii) sa fie luat in calcul de crestini cand in Iudaism răul ca entitate distincta este amintita foarte putin (Geneza si Cartea lui Iov), plecandu-se de la conceptul ca Dumnezeu este drept si ca Dumnezeu da si binele si răul?
Adevarul privind Dumnezeu, Iudaismul si Crestinismul este pe undeva, iar eu il intuiesc si intreg blogul meu il sugereaza, dar inca nu sunt pregatit sa-l afirm.