Am fost sambata la o pomana.
Dupa slujba de pomenire s-a citit pomelnicul timp de vreo 30 de minute mai intai pe o voce, apoi pe doua si, in final, pe trei.
Cu greu se mai distingeau numele celor pomeniti. Lista parea ca se tot repeta: Ion, Ioana, Maria, Elena, etc.
Slujba pentru pomenirea mortilor se numeste parastas de la grecescul Paristemi, care inseamna
a se infatisa inaintea cuiva. Slujba este ca o rugaciune de mijlocire pentru raposati.
Asadar pomelnicul este rugaciune pentru sufletul adormitilor si o amintire a numelui lor.
De ce trebuie sa ne rugam pentru morti si de ce sa-i pomenim?
Nu stie Dumnezeu cine a murit si ce fapte a savarsit raposatul?
Putem noi oare sa schimbam destinul raposatului cu rugaciunile nostre?
Din cele mai vechi timpuri oamenii au observat ca moartea este inevitabila
si ca raposatii se razbuna pe cei ramasi in viata daca nu le acorda respectul cuvenit postmortem.
Razbunarea consta in epidemii violente – blesteme ale mortilor abatute asupra comunitatii.
De atunci homo sapiens a inceput sa-si ingroape mortii, sa-i cinsteasca si sa-i pomeneasca.
Desigur exista si exceptii: 10 ritualuri bizare pentru cinstirea mortilor, apoi 5 ritualuri infricosatoare si multe altele gasiti pe Internet.