Moise, mesajul lui Dumnezeu si pedepsele Poporului Ales imediat dupa Exod

Categorii: Religie, Povesti biblice

05-Dec-2013 17:33 - 863 vizionari

Dupa iesirea din Egipt, cunsocuta sub numele de Exod, Poporul lui Israel a marsaluit 3 luni prin desert si si-a stabilit tabara in pustia Sinai – Exodul 19.
Moise s-a suit pe Muntele Sinai, iar Dumnezeu i-a vorbit.
Apoi Moise a transmis mesajul si poporul a inteles mesajul si a promis sa fie ascultator – Exodul 19:8.
Moise iar s-a suit pe Munte si a primit urmatorul mesaj, apoi l-a transmis poporului, …

Deci Dumnezeu transmite mesaje clare, lungi si pline de informatii prin Moise si prin profeti sau prin reprezentatnti alesi de Dumnezeu.
Sunt cateva situatii in care Dumnezeu se adreseaza direct intregii omeniri (la botezul lui Iisus) sau numai Poporului Ales, dar majoritatea mesajelor sunt transmise prin profeti.
Sunt alte cazuri in care Dumnezeu se adreseaza prin ingeri in Geneza 16, prin vise sau viziuni in Geneza 28:10-19 si Geneza 15, prin Urim si Tumim (niste dispozitive tehnice de comunicare divina) in Exodul 28:30, prin actiuni simbolice in Ieremia 18:1-10, etc.

In vremea lui Moise Dumnezeu a vorbit direct cu Moise, iar poporul a primit informatia de la Moise.
In Exodul 20:18-19 poporul este inspaimantat de glasul lui Dumnezeu, de fulgere, de tunete, de trambite si de muntele Sinai fumegand si prefera sa primeasca informatia prin Moise, nu direct de la Dumnezeu (cam slaba explicatia, pe mine nu ma convinge).
In Exodul 20 sunt date primele legi: sa nu ai alti dumnezei, …, sa lucrezi 6 zile si a 7-a sa te odihnesti, …, legi care mai tarziu vor fi scrise pe doua table de piatra si vor fi cunoscute sub denumirea de Cele zece porunci.

Cele 10 porunci (varianta ultrascurta) din Exodul 20:3-17 sunt:
(1)sa nu ai alti dumnezei, (2) sa nu iti faci chip cioplit si sa nu le slujesti,
(3) sa nu iei numele Domnului in desert, (4) sa cinstesti ziua de odihna,
(5) cinsteste-ti parintii, (6) sa nu ucizi,
(7) sa nu fii desfranat, (8) sa nu furi,
(9) sa nu marturisesti stramb, (10) sa nu doresti bunul aproapelui (casa, femeie, ogor, sluga, vita, etc.)

Poporul nu are voie sa isi faca dumnezei de argint si nici de aur – Exodul 20:23, mentionare importanta, pentru ca ulterior poporul va fi pedepsit pentru asta.

Apoi Moise a adaugat alte legi, in plus fata de cele 10, in Exodul 21-23, probabil este vorba de Talmud.

Din nou poporul a inteles mesajul si a promis sa fie ascultator in Exodul 24:3.

Exodul 24:18 - Moise a stat 40 de zile (si 40 de nopti, desigur) pe Muntele Sinai ca sa primeasca instructiuni despre constructia locasului sfant, Chivotul legii (Exodul 25), Cortul adunarii (Exodul 26), Jerfelnicul (Exodul 27),  costumul preotesc (Exodul 28), savarsirea ritualurilor (Exodul 29-30), mestesugarii autorizati (Exodul 31).

In Exodul 32:1 poporul greseste, dorind un idol de aur si determina pe Aaron sa-l construiasca.
In Exodul 32:2 Aaron trece imediat la actiune, fara sa protesteze si fara sa atraga atentia poporului ca greseste cand cere un idol de aur.
In Exodul 32:9 Dumnezeu exclama ca Poporul Ales are ceafa tare (tare de cerbice) adica are vointa puternica si trebuie dusa multa munca de lamurire, adica trebuie efectuate multe atrocitati in numele Domnului ca sa-i infranga vointa, ratiunea si sentimentul.
Vointa, ratiunea si sentimentul sunt specifice fiintei umane.
Animalele au numai vointa si sentiment.

Renuntand la vointa ascultam cuvantul Domnului – ordinele nu se discuta, doar se executa.
Renuntand la ratiune asimilam toate minciunile si contradictiile privind religia, oricare religie in general, si nu le contestam, nu le analizam si cand nu le intelegem ne dam batuti afirmand ca am descoperit o Taina a lui Dumnezeu.
Renuntand la sentiment ne lasam mana purtata de urgia divina si executam pe frate, pe prieten sau pe aproape din porunca Domnului.
Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvantat – Iov 1:21.

Moise s-a grabit sa coboare de pe munte, pentru ca Dumnezeu l-a avertizat ca poporul s-a razvratit – Exodul 32:7.
Moise nu stie de greaseala grava a poporului, dar cand afla, sparge Tablele legii - Exodul 32:19.
Moise discuta numai fata in fata cu Dumnezeu.
Moise afirma ca Domnul porunceste ca fii lui Levi sa-i macelareasca pe cei care au gresit - Exodul 32:27.

Cand a dat Domnul ordinul de macel sau cand Moise a primit unda verde sa pronunte sentinta?

Nu inteleg de ce Aaron, fratele lui Moise si membru al tribului lui Levi (membru al grupului de preoti), este insarcinat de popor sa confectioneze idolul din aur.
Oare Aaron era mester aurar (si argintar) din ghilda mestesugarilor?
Stim ca Moise era din semintia lui Levi – Exodul 2:1-10.
Stim ca Aaron era bun la vorbe, iar Moise nu avea talent oratoricesc si mai stim ca Moise si Aaron erau frati – Exodul 4:10-16.

Daca Aaron era ierarhic al doilea, dupa Moise, in conducerea poporului, de ce s-a lasat induplecat si a ascultat cererea pacatoasa a poporului.
Aaron era bun la vorbe si putea usor sa convinga poporul ca greseste.
Nu inteleg de ce nu este pedepsit si Aaron si nu inteleg de ce sunt considerati drepti sau pentru Domnul numai fii lui Levi.
Se pare ca in cartea exodului poporul trebuie sa iasa vinovat si toata atrocitatile trebuie justificate cumva.

Nu inteleg de ce in ziua aceea numai 3 mii de oameni au fost executati, poporul era mult mai numeros (banuiesc ca cel putin de 10 ori mai numeros).
Oare au fost 3 tabere: fii lui Levi, 3 mii de vinovati si restul poporului?

Poporul a inteles mesajul lui Dumnezeu si a promis sa fie ascultator cel putin de doua ori.
Probabil se tot insista pe faptul ca poporul a inteles mesajul si a promis sa fie ascultator, pentru ca nu a inteles mesajul si a gresit (grav) fata de Dumnezeu si a fost pedepsit in repetate randuri.
Astfel se justifica atrocitatile din Vechiul Testament – vezi legi care nu erau bune.

Nu contest veridicitatea Vechiului Testament, Vechiul Testament este consistent si autentificat de mai multe surse (traduceri), dar incep sa intrezaresc niste lucruri neplacute si provoc pe cine nu este de acord cu mine sa ma combata.
(The Mask: Somebody stop me!)



Ultimele pagini: RSS

Alte adrese de Internet

Categorii

Istoric



Contorizari incepand cu 9 iunie 2014:
Flag Counter

Atentie: Continutul acestui server reprezinta ideile mele si acestea pot fi gresite.